Jurnal de călătorie…
Pe la mijlocul lui august s-a ivit ocazia de plimbare prin masivul Parâng. După căutări și cercetări, am decis traseul. Ținta: Vf. Parângul Mare (2519 m).
Zis și făcut. Drumul a pornit cu o plimbare cu telescaunul. Din fericire, atmosfera a fost clară, așa că am avut parte de priveliști minunate în toate direcțiile, dar în special privind înapoi, în vale. După ce am coborât din telescaun, am pornit voioși sper prima sub-țintă a traseului: Vf. Parângul Mic (2074 m). Traseul până acolo adeverește faptul că „la munte urci… urci…” 😉 Ajunși acolo, am descoperit o priveliște superbă, de îți venea să rămâi acolo. Totuși, după un popas care să marcheze momentul (asta înseamnă un popas puțin mai lung :P), am pornit mai departe. Caracteristica principală a traseului de acum încolo este: urci, cobori, iar urci, iar cobori… Când ne-am apropiat refugiul Cârja (2231 m), ceața a început să-și facă apariția. Apoi a urmat ceea ce noi am considerat a fi cea mai grea parte a traseului: urcușul pe Vf. Cârja (2405 m). În tot acest timp, ceața dădea târcoale din ce în ce mai aproape, astfel încât chiar s-a pus problema, dacă nu ar fi mai bine să ne întoarcem. La orizont se vedea și o furtună, deci, trebuia luată o decizie înțeleaptă. Dar și dorința de a „înfige steagul” pe Parângul Mare era mare. Într-un final, am decis să mergem mai departe, cel puțin o porțiune. Așa că, în dreapta ceață deasă, în stânga soare, iar înainte – noi. Nu știu ce peisaje am fi văzut în partea dreaptă, dar în stânga, unde era soare, am putut vedea Lacul Cârja, apoi Lacurile Verde, Mic și Silvei, iar mai apoi, după ce am atins și Vf. Gemănarea (2426 m), și Lacul Zănoaga Stânei. Apoi, pentru că nu ne-am întors din drum, am ajuns pe Vf. Parângul Mare (2519 m). Tocmai la timp ca să prindem priveliștea din partea stângă și de la acea înălțime. La câteva minute după ce am ajuns, am fost învăluiți complet în ceață. Ne-am echipat cu tot ce aveam (căciulă, mănuși, geacă) pentru că era foarte frig, iar aerul umed adăuga și el la senzația de frig. După popasul memorabil în vârf am pornit înapoi. Același traseu, doar că nu am mai urcat și Parângul Mic, ci l-am ocolit. Telescaunul nu mai funcționa când am ajuns noi, așa ca am coborât pe traseul de sub telescaun și am urmărit apusul de soare, un apus extraordinar de frumos. 🙂
A doua zi am plecat spre casă, pe șoseaua TransAlpina. Primisem câteva recomadări, cum că am vedea peisaje superbe pe acolo. Și, chiar rămâi fără cuvinte 🙂 Am văzut și câțiva măgăruși (îmi plac în mod deosebit), care erau atracția #2 pentru majoritatea turiștilor care au trecut pe acolo. Apoi drumul a continuat în toate variantele posibile: de la un podeț de lemn (la care eu deja îmi imaginam cum e să plonjezi în apă cu mașina 😛 ; din fericire, nu am experimentat și asta 😀 ) până la autostradă, toate într-o singură ocazie. 🙂
Aceasta a fost ediția Parâng 🙂
Abideea 
Comentarii