Îmi place muntele.
Pe la începutul verii ne-a venit ideea că Retezatul ar fi un loc frumos de vizitat. Așa că, am început să vedem trasee, poze, părerile altora, până ne-am decis că traseul va fi: Râușor – Vf. Retezat pe bandă roșie, iar returul pe bandă galbenă, apoi cruce albastră până înapoi în Răușor. Și până săptămâna trecută, când traseul a fost înfăptuit, am tot ”mers” pe Retezat (prin intermediul Google Earth), am tot visat la Retezat, povesteam despre traseu în fiecare zi.
De când am intrat în Parcul Național Retezat în drumul nostru spre Râușor, ne-a impresionat această parte a naturii. Aer curat, clipocit de pârâiaș la marginea drumului, păduri de-o parte și de alta a drumului. Curând am ajuns și în Râușor, unde ne-am cazat (cazarea a fost super 😀 ), urmând ca a doua zi de dimineață să pornim la drum. La pensiune mai erau încă 3 persoane care doreau tot cucerirea Retezatului pentru a doua zi, așa că am făcut echipă faină 🙂
Din fericire, am făcut o modificare în traseu, și anume să urcăm pe cruce albastră și bandă galbenă și să coborâm pe bandă roșie, modificare ce s-a dovedit a fi foarte benefică.
Așadar, a doua zi dimineață am purces la drum cu multă voie bună și energie. Am început traseul pe cruce albastră, așa numitul ”traseu al curioșilor”. Urcușul a fost moderat, iar traseul deosebit de frumos, mai ales după ce am intrat în pădure. Din când în când, în stânga ni se deschideau priveliști deosebite. Astfel, am văzut toata Țara Hațegului de la înălțime (nu știu dacă era chiar toată, dar se vedea foarte fain 😛 ), cetatea Colț, lacul Ostrov… După ceva timp de mers, la marginea drumului erau și tufișuri de zmeură, care ne-au delectat enorm. Din fericire am prins perioada lor de ”glorie”. Erau și tufișuri de afine, dar acestea fuseseră deja culese. Am ajuns curând și la bolovăniș, unde am avut și ultima priveliște înspre Țara Hațegului. Curând (timpul pe munte parcă se măsoară altfel 😛 , deci acest ”curând” e mai lung decât un ”curând” obișnuit 🙂 ) am întâlnit marcajul bandă galbenă, asta însemnând că am ajuns pe Șaua Ciurila (1780 m). Priveliștea s-a schimbat în creste, vârfuri și circuri glaciare. Ca să nu mă repet (deși nu cred că voi reuși 😛 ) peisajele în Retezat sunt absolut magnifice. Nu se compară cu nimic. E sălbatic de frumos 🙂
Continuarea traseului pe bandă galbenă ne-a dus prin mult bolovăniș și jnepeni, dar ne-a adus afine 😀 (probabil era prea sus și prea departe pentru culegători, dar ne-am bucurat noi de ele 🙂 ) Am trecut peste Vf. Lolaia Nord (2180 m) și am ocolit Vf. Lolaia Sud (2278 m) – așa mergea traseul 😛 – cu grijă peste bolovăniș. Era cât pe ce să uit, dar îmi aminteam cu siguranță când ajungeam la Șaua Lolaia: vântul. Porțiunea aceasta fiind traseu de creastă, am avut parte de un vânt minunat. Însă nu știam ce ne așteaptă 😀 În Șaua Lolaia (2225 m) era cel mai puternic vânt pe care l-am simțit vreodată. Aproape că te dărâma. Aici mi-am amintit că la pelerinele de ploaie le mai spune și ”de vânt”, așa că ne-am echipat cu ele. În Șaua Lolaia se deschidea în fața noastră Vf. Retezat, iar în dreapta am zărit și Tăul Ștevia. De sus se vedea superb, turcoaz, iar de jos, voi povesti imediat. Ultima porțiune, adică urcarea pe Vf. Retezat propriu-zis este de-a dreptul palpitantă. Urcuș 4×4, cum l-am numit noi, adică și cu picioarele și cu mâinile 😀 Simți că ”la munte urci”. Absolut superb. Sus, este un platou, parcă este retezat, iar o tăbliță marchează altitudinea de 2485 m. Atmosfera a fost foarte clară, vremea foarte bună, așa că s-a văzut până departe. După poza la tăbliță și o scurtă pauză pe platou, am început coborârea. Era cât pe ce să continuăm traseul bandă galbenă (care duce spre lacul Bucura), dar, din fericire, ne-am dat seama curând și am revenit pe traseul bun. După cu am coborât Vârful Retezat și am ajuns din nou pe Șaua Lolaia, am schimbat marcajul bandă galbenă cu banda roșie. Coborârea este destul de solicitantă. dar posibilă, iar peisajul e splendid. Curând am ajuns și în dreptul Tăului Ștevia, așa că am făcut un ocol scurt pentru a-l vedea de-aproape. Apa era așa de curată și de clară, se vedeau toate pietrele prin ea. A fost un popas deosebit 🙂 După aceea am revenit pe traseu și am continuat coborârea, care a devenit ceva mai lină. Curând am ajuns la jnepeniș și molid, am mers paralel cu un pârâiaș, și am văzut înapoi pentru ultima dată pe traseu Vf. Retezat, însorit. Apoi traseul ne-a dus prin pădure până la terminarea acestuia la baza pârtiei. Obosiți, dar fericiți pentru acestă frumoasă zi, am ajuns înapoi la cabană.
Dacă ai citit până aici (cred că e cea mai lungă postare a mea de până acum 😛 ), merită să vezi și niște fotografii de pe traseu.
Abideea 
Comentarii